Dumnezeu a facut ca sa fim iubiti de parintii nostri care ne-au nascut, si sa-i avem învatatori ai faptei bune. Si nu i s-a dat tatalui numai a semana, ci a si învata, iar mamei nu numai a naste, ci si a hrani si a creste bine. Si cum ca este adevarat ca nu firea, ci fapta buna face pe parinti, însusi nascatorii vor marturisi împreuna cu noi. Ca ei de multe ori pe fiii lor, când îi vad ca s-au abatut la rautate, îi taie de la ei departându-i de la mostenire facându-si altii fii, care, de multe ori, nici o legatura de rudenie nu au cu ei.

Oare ce poate fi mai de mirare decât aceasta, când pe cei ce i-au nascut îi leapada, iar pe cei straini, îi fac fii adoptivi.

Conform binecuvântării ÎPS Vladimir a început un nou an de studii pentru şcolile teologice din cuprinsul Mitropoliei Moldovei.
În dimineaţa zilei au avut loc Te-Deum-uri la început de an şcolar, cerându-se binecuvântarea şi luminarea minţii învăţăceilor.

La Universitatea de Teologie Ortodoxă mulţime de tineri dimpreună cu părinţii au păşit pragul şcolii. Părintele prorector Prot. Vetcislav Cazacu a transmis mesajul ÎPS Mitropolit Vladimir, venind şi cu o predică despre rostul teologiei în societatea contemporană, aducându-i drept modele desăvârşite pe Sfinţii Trei Ierarhi.

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.

2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.

3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.

Un preot explică la ora de religie:

- Dumnezeu l-a creat pe Adam şi dintr-o coastă a acestuia a creat-o pe Eva.

- Părinte, îl întrerupe un elev, tata spune că ne tragem din maimuţe.

Multe dintre discutiile de la intalnirile metodice ale profesorilor de Religie au ca laitmotiv nemultumirea acestora fata de calitatea elevilor la clasa. Profesorii se plang spunand ca elevii sunt uneori greu de tinut in frau, de controlat, sunt indisciplinati si galagiosi la ore si nu sunt intotdeauna interesati de mesajul transmis. Altii inca vorbesc de lipsa unei forme eficiente de notare care sa imbine stralucit dreptatea cu dragostea crestina...

Care sa fie totusi problema? Nu stim sa vorbim pe limba tinerilor? Atitudinea noastra nu e cea mai potrivita cumva? Le repugna credinta sau chiar viata morala? E o situatie generalizata in invatamantul romanesc actual? Putem deci generaliza si in cazul altor discipline sau e o lipsa a noastra? E greu de raspuns la aceste intrebari...

"În tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău
şi nu vei păcătui niciodată" (Isus Sirah 7, 38).

Filmul documentar a fost realizat în anul 2009 în Rusia de regizorul Galina Ţareva. Este un film foarte ziditor. L-am privit nu odată, mai ales în timpul posturilor.

Gândul la moarte – este o necesitate cotidiană pentru fiecare muritor, pentru fiecare om. Oamenii necredincioşi nu se tem de moarte, nu-şi fac prea multe probleme de conştiinţă. Pentru ei moartea este o simplă dispariţie. Iată de ce, ei, avându-şi sufletul legat de această lume, se străduiesc pe cât e posibil să evite subiectul morţii şi să nu-şi mai amintească niciodată de sfârşitul vieţii lor.

Se vorbeste tot mai des despre cupluri si nu despre familie. Legaturile intamplatoare si "casatoriile de proba" sunt la ordinea zilei. Te va soca afirmatia mea, dar totusi a fac: aceste realitati sunt semnele vadite ale unei societati intrate in descompunere.

Mie dati-mi voie sa fiu idealist: vad ziua fericita in care cu fiinta draga, curata si nepangarita, te vei prezenta in fata sfantului altar pentru a va uni pe vesnicie. Vei fi multumit ca prin curatia si forta ta barbateasca ti-ai facut iubita fericita si te-ai facut fericit pe tine insuti. De acum incolo va fi o calatorie in doi. Ceea ce se castiga cu truda este durabil.

Faptul de a lucra este propriu omului ca faptura "dupa chipul si asemanarea" lui Dumnezeu. Dumnezeu insusi, dupa cum spune Hristos, lucreaza: "Tatal Meu pana acum lucreaza, si Eu lucrez". Si ii indeamna pe oameni sa lucreze "pentru mancarea ce ramane spre viata vesnica".

Porunca de a lucra a fost data omului inca din rai. Dupa cadere, insa, faptul de a lucra devine munca, adica se insoteste cu durerea, spre folosul si inteleptirea omului.

"ÎNTRU RĂBDAREA VOASTRĂ VĂ VEŢI MÂNTUI SUFLETELE VOASTRE!" (Luca 21, 19)

Foarte evlaviosul ieromonah Simeon de la Simonopetra ne-a spus:

– Am întâlnit părinţi care erau ca Antim şi Damian şi care nu mergeau niciodată la doctor când se îmbolnăveau.
El spunea de asemenea că egumenul, ieromonahul Haralambie, întotdeauna dormea şezând pe un scaun – un stâlp de răbdare în timpul slujbelor mănăstirii.

Câţiva părinţi spuneau:
– La început, entuziasmul şi râvna monahului trebuie să fie la fel de mare ca Athosul însuşi, iar la sfârşit să fie cel puţin cât un ou sau chiar cât un bob de năut.

Mila lui Dumnezeu să fie cu Dumneavoastră!

Domnul să vă dea binecuvântare în calea pe care mergeţi. Domnul e pretutindeni şi vede toate: vede ce face omul pentru El, fiind totdeauna gata să ajute pe cei care aleargă la El după ajutor.

Astfel, dacă veţi pune în inima Dumneavoastră hotărârea de a lua aminte întotdeauna la Domnul, Care este lângă Dumneavoastră şi în Dumneavoastră, îndreptându-vă toate puterile spre a plăcea Lui, cerându-i ajutorul în orice nedumerire, în orice nevoie duhovnicească, puteţi aştepta ajutor fără vreo îndoială când alergaţi la Dânsul cu credinţă.

Cu mai mult de o sută de ani în urmă în 1903, în Basarabia, un bătrîn marinar a fost trezit de un zgomot straniu, ca de un vînt puternic. Trezindu-se, acesta a văzut-o pe Maica Domnului înconjurată de îngeri în frunte cu dumnezeiescul arhistrateg Mihail şi Arhanghelul Gavriil.

Se părea că stau chiar în faţa lui şi în acelaşi timp pe malul unui oarecare golf maritim cu spatele spre apă.

În mîini Maica Domnului avea o pînză mare brodată, în mijlocul căruia era Chipul nefăcut de mînă al Mîntuitorului. Maica Domnului era îmbrăcată într-o tunică albastră iar deasupra avea un veşmînt cafeniu. Pe malul golfului, în ceaţă se vedea un oraş în flăcări iar privirea Maicii Domnului era îndreptată înspre acel oraş pe care îl binecuvînta cu Chipul nefăcut de mînă al Mîntuitorului.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine.

Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat.

“O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin!”

“Creştinii se leapădă de Hristos atunci când cu buzele şi prin cuvânt Îi întorc spatele lui Hristos. Într-adevăr, aceasta este lepădarea de Hristos, aceasta este o faptă cumplită şi pierzătoare, pentru că lepădarea de Hristos înseamnă a te lepăda de viaţă şi a te arunca neîndoielnic în braţele morţii. Dar mai este şi o altă lepădare de Hristos, asemenea acesteia. Ea se săvârşeşte prin fapte şi viaţă nelegiuită. Despre o asemenea lepădare vorbeşte Apostolul: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâci“O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin!”

Desi unii cred ca tutunul s-a folosit abia dupa ce a fost adus in Europa de catre Cristofor Columb pe la anul 1492, totusi povestirile stravechilor istorici ne arata ca el exista si inainte de era crestinismului la triburile din Asia si America. Este binecunoscuta acea „pipa a pacii” pe care multe popoare aveau obiceiul s-o foloseasca cand incheiau pace.

La tatari, popor care a venit cu razboi si in Europei, şamanii (preotii tatari) foloseau fumatul, crezand ca alunga spiritele rele. Ei se asezau in jurul unui foc unde fumau, bateau din tobe, gesticulau violent si sareau in jurul focului, racnind pana ce cadeau la pamant, epuizati.

O creştină a fost înviată de Maica Domnului spre a-şi mărturisi păcatele. Povesteau bătrânii de pe valea Bistriţei că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobişnuit.

O fată din sat, cam de 20 de ani, necăsătorită, păştea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmaşului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i ruşine să n-o afle părinţii, şi-a ucis mai înainte de vreme pruncul. Apoi, ruşinându-se şi de preotul satului, nu şi-a mărturisit acel greu păcat al desfrânării şi uciderii.

În anul 1960 savanţi ruşi din Uniunea Sovietică au săpat în Siberia o gaură adâncă de 14 km sub pământ. Cu sonda au înregistrat strigăte omeneşti. Ei cred că au înregistrat iadul. În acelaşi an, geologii ruşi au făcut înregistrări în Siberia asupra interiorului pământului. Expediţia ştiinţifică a fost condusă de specialişti care au avut toate utilajele necesare pentru înregistrări.

Maşini şi burghie speciale au perforat sub scoarţa pământului o gaură de 14, 4 km adâncime pentru a face cercetăzi asupra proceselor din subsol de deplasare a magmei, asupra temperaturii ş.a.m.d. Dintr-o dată burghiul şi-a accelerat rotaţiile. “Trebuie să fie numai o singură explicaţie. În adâncimea centrului pământului este o cavitate, a spus doctoral Azakov”, - conducătorul expediţiei.

Atunci, în vremea propovăduirii Sale pe pamânt, Domnul i-a chemat la tămăduire pe toţi cei bolnavi de pacat si n-a recunoscut nici un pacat ca fiind de netamaduit. Si acum continua sa-i cheme pe toţi; fagaduieste si daruieste iertarea oricarui pacat, tamaduirea oricarei boli a pacatului.

Voi, care pribegiti pe acest pamânt, voi toţi, care nazuiti sau sunteti trasi spre calea cea larga în zarva care nu mai amuteste a grijilor, distractiilor si veseliilor lumesti, prin flori amestecate cu spini, care grabiti pe acest drum catre un sfârsit pe care toţi оl cunosc si pe care toţi оl uita, catre mormântul întunecos, catre o vesnicie si mai întunecoasa si cumplita, opriti-va! Dezmeticiti-va din vraja lumii, care va tine fara contenire în robie!

“Noe a voit sa găsească în vin mângâierea marii lui tristeţi care-i stăpânea sufletul, aşa cum spune şi un bărbat înţelept: Daţi vin celor ce sunt în supărări, daţi vin să bea celor ce sunt în dureri” (Prov., 31, 6), ca să arate că nu poate fi un leac mai bun pentru tristeţe ca folosirea vinului; numai lipsa de măsură să nu vatăme  folosul vinului" (Omilii la Facere, omilia XXIX, II, în col. PSB, vol. 21, pp. 365-366).

“Pentru ce deci eşti scârbit? Că ai pierdut averea? Dar gândeşte-te la cei ce nu au nici pâine de toate zilele, şi atunci degrabă vei căpăta mângâiere. Şi pentru orice rele, tu să nu plângi cele petrecute, ci să fii mulţumit că nu s-au întâmplat mai rău.

Epoca noastra este epoca unei mari confuzii spirituale si indepartari de voia lui Dumnezeu. Pricinuitorul acestei situatii este diavolul care foloseste oameni pe care ii atrage in inselare pentru a-si indeplini planul sau ucigator de oameni. Aceasta confuzie o produc mai ales gruparile asa-numitei Noua Era a Varsatorului.

Invatatura lor de baza spune ca toate religiile sunt la fel. Toate sunt drumuri care duc la acelasi scop.

Chesarie, cel ce s-a zis mai sus, scrie tot în aceeaşi carte a dialogurilor, cum că în oraşul Trento din Italia era un vătaf de tâlhari vestit, care cu oarecare tovarăşi stătea într-o pădure aproape de oraş şi dezbrăca pe toţi câţi ar fi trecut pe lângă locul acela, iar pe unii desăvârşit îi ucidea.

Deci, din iconomia lui Dumnezeu, a trecut pe acolo şi un duhovnic, pe care văzându-l tîlharul şi socotind că ar fi având bani, a trimis pe slujitorii lui ca să-l aducă. Iar duhovnicul, ca un om înţelept ce era, înfăţişându-se, a vânat pe tîlharul acela cu cuvinte frumoase, aducându-i aminte de munca cea veşnică, şi atât l-a umilit încât a primit să i se mărturisească lui.